Suntem o mână de țărână
Și totuși ne vedem așa de mari
Suntem precum pulberea
Ce o duce vântul și totuși înjosim pe mulți

Și totuși suntem … ce suntem?
Nu suntem nimic fără El
Nu putem face un păr alb, fără El
Și atunci, pentru ce ne înălțăm?

Pentru ce ne uităm cu jind unii la alții
Pentru ce nu privim la noi înșine
Dacă am privi la noi, nu am mai judeca
Dar vă spun ca sunt și judecăți nedrepte

Cine seamănă în folosul lui?
Când semănăm și aduce rod, nu dăm și la alții?
Tot așa este și cu semănatul în ogorul Lui
După semănat, nu facem roadă?

Dați-vă osteneala mai mulți
Dormiți în adunări, șușotiți între voi
Nu vă priviți cu dragoste
Ce suntem noi? Oare suntem mai mult decât un pulbere de praf?

Nu, nu suntem. O! De-am fi modelați
Ar ieși un vas din această pulbere
Și nu unul oarecare, un vas de cinste
Și nu în mâna oricui, ci în mâna Olarului

Cum privesc ochii robilor la mâna stăpânilor lor
Tot așa trebuie să privească și ochii noștri la mâna Domnului nostru
Să ne lăsăm modelați de El
Și să ascultăm de chemarea Lui

Să fim frați și surori, nu vrăjmași
Să ne iubim, unii pe alții
Să privim cu dragoste
Și fim cum își dorește El.